Irinuca , invitata in emisiunea “Totul despre mame” la PRIMA TV
februarie 27, 2012 la 6:43 pm | Postat in Uncategorized | Scrie un comentariuDragii mei
Primvara aceasta a adus Irinucai o serie de prieteni noi . Sunt convinsa ca déjà ati remarcat in peisajul media un nou proiect : “Totul despre mame” difuzat zilnic de Prima TV
Incepand de miercuri 29 februarie , ora 07.00 Irinuca si specialistii Asociatiei EMOVERE vor fi prezenti saptamanal in cadrul acestei emisiuni .
Astfel, la prima intalnire , psihologul Oana Mihalcea ne va spune de ce este nevoie sa invatam copiii sa daruiasca .
Irinuca, ajutata de prietenii ei Daria si Cosmin, sub indrumarea atenta a Cezarei , vor confectiona martisoare pentru a le darui celor dragi. Cezara are cateva tehnici ingenioase de a transforma lucrurile aparent nefolositoare in adevarate daruri.
Oana Mihalcea, psiholog in cadrul Asociatiei EMOVERE : “Copiii au nevoie de noi sa ii invatam sa daruiasca. La o varsta in care sunt foarte preocupati, pe buna dreptate, de propriile nevoi si dorinte si de descoperirea a noi teritorii sunt mai putini atenti la emotiile pe care le genereaza in cei din jurul lor. In plus, le lipseste capacitatea de a privi lumea prin ochii altei persoane. Abia pe la 5 ani ei incep sa se puna in locul altuia, sa se gandeasca in anumite momente la ceea ce ar putea sa simta cel de langa el, la impactul pe care comportamentul lor il au asupra altei persoane. De aceea, a-i implica in micile ocazii in care facem daruri altor persoane reprezinta un bun exercitiu pentru dezvoltarea viitoarele abilitati sociale.
Relatiile sociale pozitive si sentimentele de recunostinta au un rol semnificativ in nivelul de satisfactie pe care o persoana il are in viata. De aceea este important sa ajutam copiii sa dezvolte sentimente sociale pozitive, sa invete generozitatea, sa aprecieze ceea ce primesc de la altii si sa invete sa ofere, la randul lor, sa invete sa le pese de cel de langa ei. O modalitate prin care copilul poate asocia actul daruirii cu placerea este aceea prin care i se ofera ocazia sa creeze cu mainile sale un cadou pentru o persoana semnificativa. Pe langa faptul ca se bucura de o activitate atractiva (copiii sunt foarte bucurosi sa creeze lucruri noi din diferite materiale) el va simti ca a putut avea un impact emotional pozitiv in viata altei persoane. Va avea astfel o imagine de sine mai buna. In plus, unul din mesajele pe care le va invata este ca nu valoarea materiala a cadoului conteaza ci simbolistica si incarcatura sa emotionala. Este o lectie importanta pentru un copil care este bombardat zilnic cu strategii de marketing la care este foarte vulnerabil.”
Mai multe despre cum ii invatam pe copii sa daruiasca aflati miercuri 29 februarie de la orele 7.00 si in reluare la orele 15.00 in emisiunea “Totul despre mame” la Prima TV.
Irinuca participa la Targul Raw Generation
februarie 25, 2012 la 3:18 pm | Postat in Uncategorized | Scrie un comentariuBine v-am gasit dragii mei
Odata cu venirea primaverii , si proiectele in care este implicata Irinuca prind viata . A fost o vacanta foarte activa in care ne-am pregatit temeinic pentru ceea ce urmeaza.
Prima invitatie este de a participala la patra editie a Targului Raw Generation care va fi anul acesta pe 25 martie, 2012 la Bucuresti la Rin Grand Hotel, in Sala Expo (langa Sala Bucuresti), str. Vitan-Bârzeşti, nr 7D, et 1 (nu se va ajunge cu liftul ci direct pe scarile de la receptie). Targul va fi deschis publicului larg intre orele 10-20, iar intrarea va fi gratis. Pentru cei dintre dumneavoastra care doresc sa se inscrie ca si expozanti, va invitam la site-ul oficialal targului.
Organizatoarea evenimentului este Ligia Pop, promotoarea alimentatiei raw food in Romania, raw food chef, autoarea cartilor “Retete Vegane fara Foc” ,“Germeni si Vlastari: Surse de Sanatate si Energie” si “Deserturi pentru Parinti si Copii Sanatosi” si gazda show-ului TV online “Ligia’s Kitchen®“.
Acest eveniment isi propune sa arate ca un stil de viata sanatos nu implica doar o alimentatie sanatoasa, ci cuprinde mai multe laturi care ajuta la un echilibru si o stare de bine generala.
Va asteptam pe toti!
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.














